Insulina este un hormon produs de pancreas, care ajută celulele să folosească glucoza din sânge drept sursă de energie. Când organismul nu o produce deloc sau o produce în cantitate insuficientă, glicemia crește și apare diabetul zaharat. Descoperirea insulinei, în anii 1921–1922, a transformat diabetul de tip 1, o boală care până atunci ducea la deces, într-o afecțiune care poate fi controlată toată viața.
Povestea este una a competiției științifice, a colaborării și a unei dispute încă vii: la București, profesorul Nicolae Paulescu a obținut și descris un extract de pancreas cu efect asupra glicemiei, iar în același timp, la Toronto, o echipă a pregătit extractul folosit la primii pacienți. Informațiile de mai jos au caracter general și educativ și nu înlocuiesc consultul de specialitate; tratamentul diabetului se stabilește și se ajustează doar de medic.
Diabetul înainte de insulină
Diabetul era cunoscut din antichitate, dar nu exista niciun tratament eficient. Medicii descriseseră setea intensă, urinarea frecventă și slăbirea progresivă. Descoperirea că bolnavii au zahăr în urină i-a determinat să caute cauza, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea experimentele pe câini au arătat că scoaterea pancreasului provoacă un diabet sever.
Singura strategie disponibilă era o dietă extrem de restrictivă, cu foarte puține calorii și carbohidrați. Ea putea prelungi viața câteva luni sau un an sau doi, dar copiii și adolescenții cu diabet de tip 1 slăbeau până la epuizare. Spitalele aveau secții întregi cu bolnavi aflați în comă diabetică, fără speranță.
Insulele pancreatice
În 1869, studentul Paul Langerhans descrisese grupuri de celule în pancreas, numite ulterior insulele lui Langerhans. Cercetătorii au bănuit că acestea produc o substanță care reglează glicemia, iar numele „insulină” vine din latinescul insula. Problema era să izoleze substanța fără să o distrugă: enzimele digestive produse tot de pancreas descompuneau extractul.
Nicolae Paulescu, la București
Paulescu, profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din București, a obținut un extract de pancreas pe care l-a numit „pancreină”. Experimentele lui au arătat că injectarea extractului la câini diabetici reducea nivelul zahărului din sânge și al corpilor cetonici din urină. Rezultatele au fost publicate în august 1921 într-o revistă științifică internațională de fiziologie, în limba franceză.
În 1922, Paulescu a obținut un brevet românesc pentru procedeul de preparare a pancreinei. Munca lui s-a bazat pe cercetări începute cu ani în urmă, dar extractul nu a fost testat în clinică la scară largă și nu a fost purificat suficient pentru uz curent. Din această cauză, istoricii discută diferit meritele, dar sunt de acord că a fost un precursor important.
Important: Istoria științei nu este mereu limpede. Paulescu a fost și o figură controversată prin opiniile sale politice extremiste, iar evaluarea științifică a muncii lui se face separat de aceste opinii, pe baza rezultatelor experimentale.
Toronto, 1921: Banting, Best, Macleod, Collip
Frederick Banting, un chirurg tânăr, a avut în 1920 ideea de a lega canalele pancreasului pentru ca celulele producătoare de enzime digestive să degenereze, lăsând intacte insulele. A primit un laborator de la profesorul John Macleod, de la Universitatea din Toronto, pe timpul verii lui 1921, împreună cu un student, Charles Best.
Experimentele lor au arătat că un extract din pancreasul câinilor cu canale legate scădea glicemia câinilor diabetici. Au urmat extracte din pancreas de bovine, iar problema purității a fost rezolvată de biochimistul James Collip, care a dezvoltat o metodă de purificare potrivită pentru om.
Primul pacient
În ianuarie 1922, la Spitalul General din Toronto, un băiat de 14 ani, Leonard Thompson, aflat într-o stare gravă, a primit prima injecție de extract. Rezultatul inițial a fost modest și au apărut reacții locale, însă după o preparare mai pură, administrată câteva săptămâni mai târziu, glicemia a scăzut și starea lui s-a ameliorat. Rapid, copii aflați în comă au început să se trezească, un efect descris de contemporani drept spectaculos.
| Cine | Rol | Loc | Perioadă |
|---|---|---|---|
| Nicolae Paulescu | Extract de pancreas („pancreină”), efect la câini diabetici | București | 1921–1922 |
| Frederick Banting | Ideea experimentului, cercetare în laborator | Toronto | 1921 |
| Charles Best | Asistent în experimente | Toronto | 1921 |
| John Macleod | Conducerea laboratorului | Toronto | 1921–1922 |
| James Collip | Purificarea extractului pentru uz uman | Toronto | 1921–1922 |
Disputa Nobel și memoria
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 1923 a fost acordat lui Banting și lui Macleod. Banting a împărțit public suma cu Best, iar Macleod cu Collip. Paulescu nu a fost nominalizat în același cadru și nu a primit niciun premiu.
De atunci, subiectul este dezbătut. O parte din istorici susțin că Paulescu a fost nedreptățit, argumentând că a publicat înaintea echipei canadiene; alții subliniază că extractul lui nu a fost folosit la om și că echipa de la Toronto a avut contribuția practică decisivă. Cele două lecturi nu sunt incompatibile: descoperirea a avut mai multe etape și mai mulți participanți. În România, contribuția lui Paulescu este celebrată în cercurile medicale și istorice, iar numele lui apare în legătură cu alte nume din panteonul medicilor români.
Cum se judecă azi o prioritate științifică
Disputa din jurul insulinei este un bun exemplu pentru felul în care se evaluează un merit științific. Istoricii se uită la mai multe criterii: cine a publicat primul, cine a demonstrat efectul în mod repetabil, cine a obținut un preparat suficient de pur pentru om și cine a făcut ca descoperirea să ajungă la pacienți. Rareori o singură persoană le îndeplinește pe toate. În cazul insulinei, rezultatele publicate la București au precedat lucrările din Toronto, dar preparatul de la Toronto a fost cel care a ajuns rapid în clinică și a fost produs în cantități mari.
Pentru cititorul de azi, lecția practică este alta: afirmațiile de tip „a descoperit primul” trebuie citite cu atenție la sursele primare, adică la lucrările originale, nu doar la rezumate de presă. Același reflex ajută când citești despre noutăți medicale actuale, iar articolul despre cum citești un studiu medical oferă instrumentele de bază.
De la extractul de pancreas la insulina modernă
După 1922, insulina a fost produsă industrial din pancreasul animalelor de abator, iar metodele de purificare s-au perfecționat. Următoarele repere au schimbat calitatea tratamentului:
- Structura moleculei: Frederick Sanger a stabilit secvența de aminoacizi a insulinei în anii 1950, primul caz în care s-a descifrat complet o proteină (Nobel 1958).
- Insulina umană recombinantă: la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, inginerii geneticieni au introdus gena insulinei umane în bacterii, care au început să o producă. Produsul a fost aprobat pentru uz medical în 1982.
- Analogi de insulină: molecule modificate, cu durată de acțiune diferită, apărute în anii 1990.
- Dispozitive de administrare și monitorizare: stilouri, pompe, senzori de glucoză.
Ideea de a folosi organisme modificate pentru a produce medicamente este legată de genetica modernă. Monitorizarea continuă a glicemiei este un exemplu de tehnologie folosită și la distanță, explicată în articolul despre monitorizarea la distanță în bolile cronice.
Ce este diabetul și de ce contează medicul
Diabetul zaharat este un grup de boli în care glicemia este crescută persistent. Cele două forme principale sunt:
| Formă | Mecanism în linii mari | Insulina |
|---|---|---|
| Tip 1 | Pancreasul produce puțină insulină sau deloc, de obicei din cauza unui proces autoimun | Necesară, de regulă, din debut |
| Tip 2 | Celulele răspund mai slab la insulină, iar producția scade în timp | Folosită uneori, alături de alte măsuri |
Tratamentul se individualizează: tipul de insulină, momentul administrării și țintele de glicemie sunt stabilite de medicul diabetolog. Nu modifica singur schema de tratament. Hipoglicemia (glicemie scăzută) poate apărea la persoanele tratate; dacă cineva devine confuz, leșină sau nu mai poate înghiți, sună imediat la 112.
Sfat: Dacă ai diabet, ține un jurnal al glicemiilor, al meselor și al medicamentelor și adu-l la fiecare consult. Ajută medicul să ajusteze tratamentul pe baza datelor, nu a impresiilor.
Cum se leagă insulina de restul istoriei medicinei
Insulina este un exemplu timpuriu de medicament obținut dintr-un hormon, la fel de important ca antibioticele din povestea penicilinei. Spre deosebire de acestea, nu vindecă boala, ci înlocuiește o funcție lipsă, ceea ce ridică alte întrebări despre tratament pe viață. Contextul general este în ghidul despre marile descoperiri medicale.
Drumul ei din laborator la pacient arată și de ce regulile actuale pentru testarea medicamentelor sunt atât de stricte: în 1922 nu existau faze de studiu standardizate, dar azi un medicament parcurge etape descrise în ghidul despre dezvoltarea medicamentelor.
Ce merită reținut despre descoperirea insulinei
Insulina nu are un singur părinte: a apărut din cercetările mai multor oameni, în locuri diferite, pe un fond de decenii de studii despre pancreas. Disputa privind meritele rămâne deschisă, dar impactul este incontestabil.
- Paulescu a publicat în 1921 rezultate cu extractul de pancreas la câini și a obținut un brevet românesc în 1922.
- Echipa din Toronto a obținut un extract purificat, folosit la om din ianuarie 1922.
- Nobelul din 1923 a fost acordat lui Banting și Macleod.
- Insulina a fost ulterior produsă prin inginerie genetică.
- Tratamentul diabetului se stabilește doar de medic.
Întrebări frecvente
Cine a descoperit insulina?
Nu există un răspuns simplu: Paulescu a publicat primul rezultate cu extractul de pancreas, iar echipa de la Toronto a produs preparatul folosit la oameni. Nobelul din 1923 a fost acordat lui Banting și Macleod.
De ce nu a primit Paulescu Premiul Nobel?
Comitetul a premiat echipa care a demonstrat utilitatea clinică a insulinei, iar extractul lui Paulescu nu fusese folosit la om. Mulți istorici consideră însă că meritul lui merită recunoscut.
Ce înseamnă „insulină”?
Cuvântul vine din latinescul insula, de la insulele pancreatice în care este produsă. Ea reglează cantitatea de glucoză din sânge.
Diabetul se vindecă cu insulină?
Insulina nu vindecă diabetul, dar îl controlează înlocuind hormonul care lipsește. Planul de tratament îl stabilește medicul.
Ce fac dacă un om cu diabet își pierde cunoștința?
Sună imediat la 112 și spune că persoana are diabet. Nu încerca să-i dai să mănânce sau să bea dacă nu este conștientă.
